Una dintre cele mai cunoscute cântărețe din România, RIDICATĂ de mascați. Primele declarații după ce a ieșit de la DIICOT. VIDEO

Publicat: 28/11/2017, 16:57

Solista Sanda Ladoși a ieșit, marți după-amiază, din sediul DIICOT, după ce a fost audiată mai multe ore, ea precizând că are calitatea de suspect în dosarul de spălare de bani, ea spunând că „figurează ca nume pe o firmă” și nu are nimic să-și reproșeze.

„Nu am niciun fel de detalii să vă dau pentru că personal nu am fost implicată, existam ca nume pe firmă, ca și semnături, acte, întocmiri. Dacă facem legătură, în 2006 am rămas însărcinată, în 2007 am născut, iar faptele s-au petrecut în 2008 când eram cu copiii acasă. Atâta timp cât nu sunt un om acuzat de ceva, ci doar suspect, nu am de ce (să-mi fac griji – n.red.). Atâta timp cât învinuiri sunt multiple, eu vreau să se demonstreze. (…) Figurez ca nume pe o firmă. Nu îmi reproșez nimic persoanl. Sunt alături de soțul meu”, a spus Ladoși, la ieșirea din sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).

Solista a precizat că a fost scoasă, anterior, din sediul unității de parchet, și urcată într-o dubă. Ea susține că a fost dusă acasă pentru a aduce un document solicitat de procurori, iar apoi a fost adusă, din nou, la DIICOT.

Sanda Ladoși a fost audiată, marți, la Structura Centrală a DIICOT, ea fiind implicată într-un dosar în care există acuzații de constituire de grup infracțional organizat și spălare de bani. La sediul DIICOT este audiat și soțul acesteia.

Potrivit unor surse judicare, Sanda Ladoși ar fi aderat la un grup inițiat de soțul ei, împreună cu o altă persoană, Ilie Cristian, solista fiind administrator sau asociat în cadrul unor firme folosite în activitatea infracțională.

„În luna aprilie 2008 în baza aceleași rezoluții infracționale, la intervale diferite de timp, în calitate de asociat/administrator sau împuternicit în cadrul S.C. Resoc Construct S.R.L. a primit sume de bani în conturile societăților comerciale în care avea calitate, cunoscând că provin din săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în scopul ascunderii și disimulării originii ilicite a acestora, după cum urmează :- din contul S.C. MGS Niat Impex sunt virați in contul SC Resoc Construct SRL 113.500 lei in data de 11.04.2008 , 21.000 lei in data de 15.04.2008; din contul S.C. SRS Investment Group în contul SC Resoc Construct SRL 232.050 lei in data de 11.04.2008″, susțin procurorii DIICOT, într-un comunicat de presă.

În același dosar este cercetat și soțul ei, Ștefan Tache, el fiind suspectat de grup infracțional organizat, înșelăciune și spălare de bani.

În perioada 2008-2014, „în calitate de asociat/administrator sau împuternicit în cadrul S.C. EXCLUSIVE FINANCE S.R.L., S.C. RESOC CONSTRUCT S.R.L., S.C. EMANUELA TRADING COMPANY S.R.L. , S.C. METAL GROUP S.R.L., S.C. M.G.S. NIAT IMPEX S.R.L. (fostă NIAT IMPEX S.R.L.) a indus în eroare Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. I.F.N. cu ocazia încheierii și executării a două contracte de credit (acorduri cadrul de finanțare) și 6 acte adiționale prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase (finanțarea activității de leasing financiar) și prin folosirea de mijloace frauduloase, producându-se o pagubă de 4 344 939,50 lei”, arată DIICOT.

Procurorii au făcut, marți dimineața, zece percheziții în București și Ilfov, existând suspiciunea că „în perioada 2008 – 2014, doi suspecți au inițiat și constituit un grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în dauna unor instituții de credit și spălare de bani, prin disimularea originii ilicite a sumelor de bani obținute din activitatea infracțională, grup la care au aderat și pe care l-au sprijinit și alte persoane”.

Sanda Ladoși este director adjunct artistic interimar al Circului Globus.

Oficialii Primăriei Capitalei, cea care administrează Circul Globus, au precizat, pentru MEDIAFAX, că, până la finalizarea anchetei, solista beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Medicii ar putea fi nevoiți să îi amputeze un picior lui Florin Piersic! Dezvăluiri de...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Anunț oficial despre starea lui Florin Piersic: „I s-au infectat sondele din inimă. Situaţia era...
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital! Anunțul oficial al...
Boala RARĂ de care suferă Sebastian Dobrincu. Cum l-au afectat problemele de sănătate: „Plângeam în...
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Anunț de ultim moment despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Un medic din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce înseamnă DEVANSARE pe autostradă? Este legal să depășești prin dreapta în această situație?
Guvernul a anunţat luna în care vor avea loc alegerile prezidenţiale în România
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Se dau banii de taxe înapoi. Vin direct în plic: A fost o greșeală
Toți șoferii trebuie să știe. Care e presiunea corectă în cauciucuri
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Nicolae Furdui Iancu, despre absența tatălui din copilăria sa și cum reușea mama lui să...
Gestul făcut de Ibrahim Ibru, după ce Raluca Pastramă a fost surprinsă cu presupusul iubit,...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Arcul de Triumf din București, iluminat în albastru de Ziua Europei